Opoziționismul-provocator

  • 8 mins read

Chiar și cei mai cuminți copii pot avea, din când în când, un comportament dificil și provocator. Însă, dacă un copil sau adolescent manifestă, după un tipar regulat, accese de furie, ceartă, un comportament agresiv sau perturbator față de părinți sau față de alte figuri autoritare, este foarte posibil să fie vorba despre opoziționism provocator. Părinții nu trebuie să se confrunte singuri în încercarea de a gestiona copilul ce suferă de această tulburare. Psihologii și experții în dezvoltarea copilului ajută atât părinții, cât și copiii care suferă de această afecțiune. Tratamentul implică psihoterapie și anumite tehnici sau exerciții care ajută la construirea de legături pozitive prin diverse tipuri de interacțiune familială.

Simptome

Este foarte dificil să se recunoască diferențele dintre un copil cu voință puternică sau unul emoțional și unul care suferă de tulburarea de opoziție. Este normal ca, în anumite etape de dezvoltare, copilul să manifeste un comportament de opoziție, însă există o gamă de variație a comportamentului care diferențiază căutarea independenței, normală la anumite vârste, de comportamentul sfidător provocat de această tulburare.

Simptomele opoziționismului provocator apar, de regulă, înaintea vârstei de 8 ani, însă această tulburare poate să se dezvolte și mai târziu, înainte de intrarea în adolescență. Semnele distincte ale tulburării apar gradual și se înrăutățesc o dată cu trecerea timpului.

Dacă un copil sau adolescent prezintă schimbări de comportament și toane care persistă mai mult de șase luni și care îi afectează viață familială și perturbă activitatea școlară, este necesară o evaluare psihologică pentru stabilirea unui diagnostic.

Următoarele comportamente sunt asociate cu opoziționismul provocator:

  • Negativitatea

  • Sfidarea

  • Neascultarea

  • Comportamentul ostil față de persoanele cu autoritate.

Această conduită determină în mod constant:

  • Ieșiri din fire, isterii

  • Contradicții cu adulții și refuzul de a îndeplini sarcini sau de a respecta reguli

  • Enervarea altor persoane în mod deliberat

  • Învinovățirea altora pentru greșelile proprii

  • Comportament ultrasensibil

  • Mânie și resentimente

  • Comportament dușmănos și răzbunător

  • Dificultate în menținerea prieteniilor

  • Probleme academice

  • Lipsa respectului de sine

Persoanele afectate de această tulburare nu își consideră propriul comportament sfidător sau neadecvat, ci percep cererile și regulile care îi vizează ca fiind nerezonabile.

Cauze și factori de risc

Cauzele apariției opoziționismului provocator nu sunt cunoscute. Opoziționismul provocator este o problemă complexă, care implică o varietate de influențe, circumstanțe și componente genetice. Posibilii factori de risc sunt:

  • Dispoziția naturala a copilului

  • Limitări, întârzieri în dezvoltare sau incapacitatea de a procesa sentimentele

  • Lipsa de supraveghere

  • Lipsa disciplinei în educație sau severitatea maximă

  • Neimplicarea părinților în creșterea copilului

  • Abuzul sau neglijarea

  • Probleme grave în mariajul părinților

  • Părinți cu o istorie de ADHD, opoziționism provocator sau alte probleme de comportament

  • Probleme financiare în familie

  • Mediu familial instabil – divorț, schimbări dese de domiciliu și școală

  • Dezechilibre ale anumitor substanțe chimice din creier (de exemplu serotonina).

Schimbările cu încărcătură emoțională mare sunt stresante, perturbă stabilitatea copilului și cresc riscul dezvoltării unui comportament agresiv și sfidător. Cu toate acestea, chiar dacă aceste schimbări pot explica lipsa de respect sau atitudinea opoziționistă, nu trebuie să le și scuze. În cazul apariției acestui tip de comportament la copii este recomandată terapia psihologică, care ajută la modelarea comportamentală în vederea adaptării la schimbările produse.

Complicații

Majoritatea celor care suferă de opoziționism provocator dezvoltă și alte afecțiuni de natură psihologică:

Lăsate netratate, aceste probleme ale copilului devin imposibil de gestionat pentru părinți, creând frustrare atât pentru aceștia, cât și pentru copil. Din cauza opoziționismului provocator, cei afectați au probleme la școală, în special cu profesorii, dar dezvoltă probleme și în relațiile interpersonale, fiindu-le foarte greu să își facă prieteni. Opoziționismul provocator poate fi precursor pentru alte probleme, mult mai grave, precum tulburările de comportament, abuzul de substanțe sau chiar delincvența.

Teste și diagnostic

Pentru a se putea pronunța diagnosticul de opoziționism provocator, trebuie să se observe prezența simptomelor pe o perioadă îndelungată de timp. Criteriile care permit diagnosticul de opoziționism provocator includ un tipar comportamental care durează cel puțin șase luni și se manifestă prin:

  • Pierderea frecventă a cumpătului

  • Certuri cu adulții

  • Sfidarea și refuzul de a îndeplini sarcini și de a respecta reguli

  • Enervarea celorlalți în mod deliberat

  • Acuzarea celor din jur pentru propriile greșeli sau abateri

  • Furie, resentimente și spirit răzbunător

  • Probleme frecvente la școală, acasă sau la serviciu

Diagnosticarea acestei tulburări poate fi dificilă pentru medici și psihologi, deoarece trebuie excluse alte afecțiuni care pot apărea împreună cu aceasta. De exemplu, ADHD-ul apare frecvent în combinație cu opoziționismul provocator și sunt diagnosticate împreună.

Tratament

În cazul diagnosticului de opoziționism provocator este bine ca tratamentul să fie început cât mai repede. Psihoterapia va ajuta copilul să își recâștige stima de sine și să construiască o relație normală cu familia. Tratamentul opoziționismului provocator implică mai multe tipuri de psihoterapie atât pentru cel bolnav, cât și pentru familie. Tratamentul durează câteva luni. Medicația nu se folosește pentru opoziționismul provocator, ci doar în cazul în care există alte afecțiuni co-existente care necesită tratament medicamentos.

Planul de tratament diferă de la caz la caz și poate include diverse tipuri de terapie utilizate separat sau combinate, printre care:

  • Terapia individuală și de familie – consilierea individuală învață copilul să își controleze furia și să își exprime sentimentele în alte moduri, mai sănătoase. Prin terapia de familie se dorește îmbunătățirea comunicării și a relațiilor, ajutându-i pe membrii familiei să lucreze împreună.
  • Terapia de interacțiune părintecopil – psihologul îi îndrumă și învață pe părinți cum să interacționeze cu copilul pentru a consolida comportamentul pozitiv al acestuia. Părinții învață tehnici parentale eficiente, care îmbunătățesc relația cu copilul.
  • Terapia cognitiv-comportamentală – ajută copilul să identifice și să schimbe tiparele care conduc la problemele de comportament.
  • Formarea abilităților sociale – ghidarea în interacțiunea pozitivă cu cei din jur.

Ca părinte este important să fiți ghidat de un psiholog pentru a învăța cum să vă comportați cu copilul care are opoziționism provocator:

  • Rămâneți calm și nu vă arătați emoțiile când copilul se opune

  • Evitați lupta pentru putere

  • Recunoașteți meritele copilului și lăudați-l atunci când se comportă frumos

  • Stabiliți un program pentru diverse activități realizate în familie.

Deși unele tehnici parentale pot părea normale și ușor de realizat, îndrumarea psihologului este foarte importantă, deoarece acestea sunt dificil de pus în aplicare în cazul împotrivirii constante și vehemente a unui copil cu opoziționism provocator. Învățarea acestor tehnici de către părinți presupune răbdare și practică.

Psiholog Ana Moldovan

Leave a Reply