Persoanele ce suferă de tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) au dificultăți în a-și păstra atenția netulburată în cadrul sarcinilor prestate, în special atunci când este necesară depunerea unui efort de concentrare suplimentar. Deseori acești oameni au probleme în a face față situațiilor de distragere a atenției, în a-și controla impulsul de a acționa sau în a-și inhiba răspunsurile comportamentale vis-à-vis de anumite situații. Aceste probleme contribuie la dezvoltarea sindromului ADHD, însă pot fi controlate alături de un psiholog în cadrul ședințelor psihoterapeutice. În multe dintre cazuri, persoanele ce suferă de ADHD prezintă probleme de control al nivelului de activitate, fiind percepute că fiind hiper-active, agitate, neastâmpărate și implicate, de obicei, în comportamente irelevante sau nepotrivite cu sarcina prestată sau cu situația în care se află.
De-a lungul timpului tulburarea a avut diverse denumiri, printre care „reacția hiperkinetică a copilăriei”, „hiperactivitate”, „sindromul copilului hiperactiv”, „disfuncție cerebrală minimă” sau „tulburare cu deficit de atenție” (cu sau fără hiperactivitate). Această tulburare se manifestă în special la copii, însă se întâlnește și la adolescenți sau adulți.
Caracteristici predominante
Deși, în mod normal, unele caracteristici comportamentale se pot întâlni în mod frecvent în rândul tuturor persoanelor, în special la copiii mici, ceea ce face ca o persoană ce suferă de ADHD să se diferențieze de restul, este rata frecvenței cu care afișează comportamentele ce se ridică la un nivel de dezvoltare nepotrivit categoriei de vârstă din care face parte.
Simptomele Tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție (ADHD)
- Lipsa concentrării susținute sau a persistenței efortului în îndeplinirea sarcinilor, în special a celor care sunt anoste, plictisitoare și interminabile. În general persoana respectivă devine plictisită în timpul acțiunilor repetitive , se schimbă de la o activitate neterminată la alta, deseori își pierde concentrarea în timpul acțiunilor îndelungate și nu reușește să ducă la bun sfârșit lucrul început fără să fie supravegheat.
- Afectarea controlului impulsurilor sau întârzierea gratificării sunt întâlnite deseori în rândul persoanelor ce nu pot să se oprească și să gândească înainte de a acționa, ce nu pot să-și aștepte rândul în timp ce se joacă sau discută cu o altă persoană, ce nu pot să ia parte la un proiect de lungă durată, preferându-le pe cele de scurtă durată și nu ultimul rând, în rândul persoanelor ce nu reușesc să-și inhibe comportamentul atunci când situația o cere.
- Excesul de activități irelevante sarcinilor sau activități regulate nesusținute. Persoanele care suferă de ADHD sunt excesiv de agitate și neliniștite. Prezintă un comportament ce nu este necesar completării sarcinii, precum: zbătutul mâinilor și al picioarelor, foitul pe scaun, bătutul în diverse lucruri sau schimbarea frecventă a poziției în timp ce fac lucruri relativ plictisitoare. Copiii mici ce suferă de ADHD sunt deseori percepuți drept copii neastâmpărați sau copii „problemă’’. Hiperactivitatea poate să scadă odată cu înaintarea în vârstă, iar la adolescența este încadrată ca fiind un sentiment subiectiv, cauzat de nevoia de a umple timpul sau de a presta „ceva” în permanență.
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție prezintă trei tipologii
1. Tipul Combinat este cel mai des întâlnit dintre cele trei (aproximativ 60% sau mai mult dintre cazurile clinice) fiind și cel mai studiat dintre tipurile de ADHD, cu mii de studii științifice publicate în decursul a peste 100 de ani. Printre caracteristicile aferente tipului combinat întâlnim:
- Debutul timpuriu al simptomelor. Majoritatea persoanelor ce suferă de ADHD încep să prezinte probleme încă din copilărie, de la vârsta de 3 sau 4 ani, iar în aproape toate cazurile simptomele se dezvoltă până la vârsta de 16 ani.
- Funcțiile executive sau deficitul de autoreglementare. ADHD este frecvent asociat cu probleme în a retine informații ce direcționează comportamentul spre îndeplinirea sarcinilor sau înspre atingerea scopurilor. Aceste abilitați cognitive fac parte dintr-un complex mai mare al facultăților mintale, cunoscute drept funcții executive, deoarece contribuie la auto control și la realizarea acțiunilor cu un scop bine definit.
- Performanțe variabile sau inconsecvente asupra sarcinilor de-a lungul timpului. Persoanele ce suferă de ADHD prezinta fluctuații mari în volumul de muncă întins pe o durată lungă de timp. Pe măsură ce întinderea temporală se micșorează, încep să varieze lucruri precum: calitatea, corectitudinea și viteza cu care sunt făcute.
- Dificultăți în a urma direcții, instrucțiuni sau reguli.
- Parcursul cronic. Peste 70% dintre copiii ce suferă de ADHD continuă să prezinte simptome și pe parcursul adolescenței. Deși cele mai multe dintre probleme se ameliorează, majoritatea celor cu ADHD rămân în urma celor de aceeași vârstă cu ei în privința abilităților de a-și păstra atenția, de a-și inhiba comportamentul și de a-și controla nivelul activității. Studiile recente arată că până la 66% dintre persoanele cu ADHD continuă să aibă în mod semnificativ simptome și în timpul adolescentei, fiind afectați de acestea.
2. Tipul Predinant Hiperactiv – Impulsiv a fost descris pentru prima oară în anul 1994 și nu prezintă suficiente probleme de neatenție că să fie încadrat în categoria combinată. Caracteristicile ce intră în acest tip sunt cele enumerate la punctele 2 și 3 de mai sus. Cercetările sugerează că acest tip nu ar fi o subcategorie legitimă a ADHD-ului, ci mai degrabă poate fi considerat un stadiu timpuriu de dezvoltare a tipului combinat, dat fiind faptul că 90% dintre cazuri ajung să fie diagnosticate ca făcând parte din tipul combinat nu mai târziu de 3-5 ani de la diagnosticul inițial.
3. Tipul Predominant Neatent – persoanele diagnosticate cu acest tip de ADHD sunt rareori impulsivi sau hiperactivi, însă întâmpină dificultăți în a acorda atenție lucrurilor din jur. Descris pentru prima dată în anul 1980, acest tip se întâlnește în 30% dintre cazurile de ADHD. În timp ce unele dintre aceste cazuri sunt catalogate ca fiind forme mai ușoare ale Tipului Combinat, majoritatea cazurilor ce aparțin Tipului Predominant Neatent prezintă caracteristici diferite față de celelalte tipuri de ADHD, iar cercetările indică faptul că în această tipologie se încadrează și sindromul Tempoului Cognitiv Lent. Există dispute pe tema încadrării acestui sindrom (TCL) separat de ADHD, iar cei care susțin separarea celor două mizează pe diferențele dintre aceste afecțiuni. Aceste diferențe sunt relativ numeroase și includ:
- simptome diferite cu excese de: visări cu ochii deschiși, priviri pierdute, trăiri cu capul în nori, hipoactivitate, mișcări molcome, letargie sau ușoare confuzii;
- procesarea lentă a informațiilor;
- concentrare scăzută sau atenție selectivă (alegerea lucrurilor „importante” din rândul celor care nu fac parte din informațiile utile sau din sarcini);
- selectarea haotică a informațiilor din cadrul memoriei pe termen lung;
- timiditate, necomunicativitate, retragere în sine;
- neimpulsivitate;
- șanse scăzute privind răspunsul clinic la stimulente.
Apariția altor probleme psihologice
- rareori se instalează agresivitatea, probleme de comportament sau opoziționism;
- poate crește riscul pentru apariția anxietății și a depresiei;
- performanțe educaționale scăzute;
- șanse crescute privind dificultatea de a învăța (20 – 50%).
Probleme asociate ADHD-ului
- rezultate slabe la nivel de învățământ superior și dizabilități în procesul de învățare;
- agresivitate sau probleme de conduită;
- afișarea excesivă a emoțiilor sau imaturitate;
- probleme în relaționarea cu cei din jur.
Răspândire
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție apare la aproximativ 3-7.7% dintre copii și la 4-5% dintre adulți. Este de trei ori mai răspândită la băieți decât în cazul fetelor și este întâlnită peste tot, indiferent de țară sau etnie.
Cauze
Ca în cazul tuturor problemelor psihologice, cauzele exacte ale ADHD-ului sunt necunoscute, așa că părinții nu trebuie să se învinovățească pe ei înșiși pentru această problemă. Unele dintre cauzele posibile ar fi:
- Genetica: ADHD-ul are o bază genetică puternică în majoritatea cazurilor și se relevă faptul că un copil ce are o rudă care a fost diagnosticată cu această tulburare este de patru ori mai susceptibil să sufere la rândul său de această afecțiune.
- Nutriția și alimentația: Cercetările nu susțin părerile populare precum că ADHD-ul este cauzat de consumarea aditivilor alimentari, a conservanților sau a zahărului. Deși în cazuri izolate alergiile de care sufereau unele persoane au contribuit la dezvoltarea ADHD-ului, factorii de natură alimentară nu pot fi considerați declanșatori ai acestei tulburări.
ADHD-ul la adulți
Se estimează că intre 15 – 30% dintre copiii ce suferă de ADHD, cu ajutorul psihoterapiei, ajung să-și depășească problemele. Totuși, un număr destul de mare dintre cei afectați ajung să prezinte un nivel semnificativ de simptome și la maturitate. Zonele cele mai comune de neadaptare sunt întâlnite în cadrul performanțelor școlare și în cadrul realizărilor profesionale. Cei afectați de ADHD au note mai mici (25-50%), au nevoie de educație specială (50-80%), pot fi suspendați pentru comportament inadecvat (10-20%), pot fi exmatriculați (10-15%) sau renunță la școală înainte de a absolvi liceul (30-40%).
Tratamentul și rolul terapeutic
Cercetările arată că psihoterapia este cea mai importantă parte a tratamentului acestei tulburări, deoarece prin intermediul acesteia se pot diminua problemele legate de atenție, se îmbunătățesc relațiile cu familia și cu prietenii și se găsesc metode pentru a-i ajuta pe bolnavi să se integreze mai ușor în societate.
Pentru stabilirea planului de tratament al ADHD-ului este necesară o evaluare comportamentală, psihologică, educațională și relațională sub îndrumarea specializată a psihologului. Un factor important în desfășurarea tratamentului este educarea persoanelor ce se îngrijesc de bolnav cu privire la natura tulburării și la metodele dovedite a fi folositoare în cadrul procesului terapeutic. Tratamentul este indicat să fie aplicat periodic, pe intervale lungi de timp, pentru a putea ajuta persoanele cu ADHD să facă față problemelor comportamentale.
