Tricotilomania este dorința patologică și obsesivă a unei persoane de a-și smulge părul și e considerată o afecțiune rară, însă nu a fost studiată destul încât să i se poată determina gradul de prevalență în ansamblu.
Un studiu realizat pe un eșantion de studenți a demonstrat că aproximativ 0.6 % dintre oameni suferă de tricotilomanie, afecțiune ce se caracterizează în principal prin acțiuni repetate de smulgere a părului. Părul este, cel mai adesea, tras de la nivelul scalpului, însă se poate smulge din orice zonă a corpului: din sprâncene și gene, de pe mâini și picioare sau chiar din zona pubiană. Din aceste cauze oamenii ce suferă de această boală prezintă, în majoritatea cazurilor, zone întinse de chelie.
Simptome
Simptomele tricotilomaniei includ: smulgerea repetată a părului, ceea ce conduce la formarea de zone sensibile în care părul nu mai crește, senzația de tensiune resimțită în momentele dinainte să își smulgă firele de păr sau atunci când încearcă să reziste tentației, senzația de plăcere sau ușurare pe care o experimentează persoana în momentul în care își smulge părul.
Diagnostic
Un diagnostic de tricotilomanie se pune atunci când simptomele nu sunt cauzate de alte dereglări sau boli și încep să îi provoace bolnavului un disconfort semnificativ, reprezentând o piedică în funcționarea normală a individului.
În majoritatea cazurilor, cei care suferă de această tulburare neagă și încearcă să ascundă efectele comportamentului pe care îl practică asupra propriului corp, însă, deoarece își smulg atât de mult păr din cap, acest fapt este observat de cei din jurul lor, firul de păr li se subțiază foarte mult și pot ajunge chiar să nu mai aibă gene și sprâncene. Toate acestea pot duce la jena și la evitarea situațiilor sociale, a relaționării. În multe cazuri, părul smuls este și ingerat, creând grave probleme digestive.
Unele persoane care suferă de această afecțiune pot nutri dorința de a smulge părul altor persoane și uneori încearcă, pe ascuns, să facă acest lucru. Aceștia smulg părul animalelor de casă, al păpușilor sau smulg fire textile din obiecte vestimentare, pulovere de exemplu. Tricotilomaniei i se pot asocia și alte tulburări psihice, cum ar fi tulburările afective, anxioase (tulburarea obsesiv-compulsivă), ale uzului de substanțe, tulburările de comportament alimentar, chiar și întârzierea mintală.
Tricotilomania – tulburare de control a impulsurilor
Tricotilomania este clasificată ca fiind o tulburare de control a impulsurilor, din cauza faptului că oamenii nu pot să se opună și nu reușesc să controleze impulsul de a-și smulge părul. Această afecțiune se înscrie și în spectrul tulburărilor obsesiv-compulsive, cu care se aseamănă mult, în special în privința caracterului compulsiv și repetitiv al acțiunilor pe care le presupune. Printre bolile care se înscriu în categoria tulburărilor repetitive concentrate pe propriul corp se numără și rosul unghiilor, tulburările de alimentație, dismorfofobia (teama patologică de a deveni diform) sau sindromul Tourette.
Terminologia auto-mutilării repetitive
Cele mai des întâlnite comportamente ale oamenilor care suferă de auto-mutilare compulsivă superficială nu sunt periculoase, dar se pot agrava. Acestea sunt:
- Tricotilomania – smulgerea părului
- Tricofagia – ingestia de păr
- Dermatilomania – ciupirea pielii
- Onicofagia – roaderea unghiilor
Tulburarea obsesiv-compulsivă și tricotilomania
Există asemănări clare între tricotilomanie și tulburarea obsesiv-compulsivă. Ambele afecțiuni sunt caracterizate prin incapacitatea de a rezista impulsurilor și prin efectuarea unor acțiuni repetitive pentru reducerea anxietății. Cu toate acestea, între cele doua tulburări există multe diferențe esențiale. Tulburarea obsesiv-compulsivă duce, de regulă, la o deteriorare mai mare a capacității de funcționare de zi cu zi și este asociată cu un nivel foarte ridicat de anxietate și depresie. Obsesiile și ritualurile sunt specifice obsesiv-compulsivilor. Cei care suferă de tricotilomanie de cele mai multe ori nu sunt conștienți de ceea ce fac, pe când obsesiv-compulsivii acționează în mod deliberat. În plus, smulgerea părului produce satisfacție, sentiment pe care cei cu tulburare obsesiv-compulsiv nu îl experimentează. Diferența majoră între cele două tulburări o reprezintă faptul că tricotilomania, deși este cauzată de anxietate, nu este o acțiune conștientă, pe când obsesiv-compulsivii acționează conștient pentru a-și reduce anxietatea.
Deloc surprinzător având în vedere asemănările dintre tricotilomanie și tulburarea obsesiv-compulsivă, mulți oameni sunt diagnosticați cu ambele afecțiuni. Un studiu recent arată că 18% dintre persoanele ce suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă au și tricotilomanie (și viceversa). Dintr-o altă cercetare, efectuată pe oamenii care își smulg părul, reiese că 83% suferă de tricotilomanie, 10% sunt obsesiv-compulsivi, 5% au suferit în trecut de această afecțiune, iar 18 procente suferă de obsesii care nu pot fi încadrate într-un diagnostic.
Deși tricotilomania și tulburarea obsesiv-compulsivă sunt afecțiuni separate, cu caracteristici particulare, s-a observat apariția mai frecventă a tulburării obsesiv-compulsive la rudele bolnavilor de tricotilomanie, deoarece aceste afecțiuni se aseamănă simptomatic și neurologic, iar când una dintre ele apare, există o șansă mai mare ca un membru al familiei să o dezvolte pe cealaltă.
Cauze ce favorizează apariția tricotilomaniei
În privința tricotilomaniei, motivele care conduc la apariția bolii nu sunt bine stabilite. Anumite opinii psihanaliste pun această afecțiune în cârca lipsei sau separării de un om apropiat, dar sunt și teoreticieni, mai ales behavioriști, care zic despre aceste comportamente că sunt vicioase și originare în copilărie și se mențin când înaintezi în vârstă pentru că de la început nu sunt percepute ca fiind nocive.
Cât despre explicațiile chimice, se consideră că o creștere a cazurilor de tricotilomanie poate fi provocată de numărul receptorilor pentru durere. Astfel că o persoană cu hipoalgezie (care are mai puţini receptori pentru durere) poate dezvolta mai ușor tricotilomanie.
Medicii specialişti fac o diferenţiere clară între diagnosticul de tricotilomanie şi cel care face referire la bolile obsesiv-compulsive (caz în care comportamentele repetitive apar ca rezultat al unei obsesii care se manifestă conform unor reguli ce trebuie aplicate fără abatere).
În perioada copilăriei tricotilomania afectează ambele sexele în aceeași măsură. În cazul adulţilor însă s-a înregistrat un număr mai mare de femei ce suferă de această afecțiune.
Tratarea tricotilomaniei
Diverse medicamente psihiatrice se folosesc pentru a ajuta persoanele diagnosticate cu tricotilomanie. Un medicament de utilizat este clomipramina, de obicei considerat a fi un medicament anti-obsesional. Există dovezi că unele persoanele diagnosticate cu această boală nu prezintă ameliorări ale simptomelor, nefiind receptive la medicamentație.
Terapia cognitiv-comportamentală este cel mai bun mijloc de a trata tricotilomania. Această boală, prin prisma consecinţelor pe care le are, este o afecţiune generatoare de ruşine şi de nenumărate complexe. De aceea este important ca pacientul să recunoască problema sa în faţa psihologului, pentru a putea fi sprijinit. Rolul psihologului este esențial, deoarece problema trebuie abordată profesional, cu toate dedesubturile psihologice complexe. Important este să se acorde timpul necesar terapiei individuale, combinată, dacă este nevoie, cu terapiile de orientare psihodinamică, terapiile familiale sau educaționale. Rezultatele terapiei cognitiv comportamentale sunt foarte bune, chiar și la bolnavii cronici, în ciuda complicaților ce pot surveni de pe urma bolii: depresie sau tulburări anxios-fobice. De regulă, tratamentul implică mai multe tehnici diferite, inclusiv schimbarea obiceiurilor și controlul stimulilor. Aceste tehnici ajută persoana să reziste tentației de a-și smulge părul atunci când simte nevoia să facă acest lucru, prin furnizarea de comportamente alternative. Cei care încep terapia cognitiv comportamentală pentru a se trata sunt, de asemenea, învățați să identifice locurile și situațiile în care se manifestă această nevoie de a-și smulge părul și să ia măsuri preventive pentru a rezista ispitei. Cu timp și persistență, nevoia va dispărea.
