Tulburarea obsesiv-compulsivă

  • 8 mins read

Mult mai des întâlnită decât se credea, tulburarea obsesiv compulsivă are parte de o atenție sporită din partea publicului. Rapoartele media sunt frecvente, însă nu întotdeauna sunt și cele mai corecte. Termenii „obsesiv” și „compulsiv” sunt uneori aplicați incorect în unele dificultăți psihologice, cum ar fi practicarea jocurilor de noroc sau mâncatul în exces, lucruri care sunt total diferite de tulburarea obsesiv-compulsivă. Din cauza metodelor diferite de terapie față de cele aplicate în cazul altor tulburări, este importantă înțelegerea pe deplin a tulburării obsesiv-compulsive pentru stabilirea clară a unui diagnostic.

Ce sunt obsesiile?

Obsesiile sunt idei, gânduri, imagini sau impulsuri fără sens și care „ne stau în cale”. Acestea continuă să persiste chiar și atunci când o persoană încearcă să le ignore sau să le uite. Senzațiile pe care le provoacă sunt neplăcute și nedorite și pot provoca anxietate, vină, rușine sau alte sentimente inconfortabile. Cele mai des întâlnite sunt sentimentele de îngrijorare în privința faptului că anumite obiecte sau chiar anumiți oameni ar putea fi „contaminați” cu germeni, boli, noroi sau chimicale. Această frică este completată de impulsul de a se spăla sau curăța imediat. Alte obsesii se manifestă în privința îngrijorării uitării ușilor, geamurilor sau a aparatelor electrocasnice deschise, sau că anumite hârtii importante au fost aruncate, unele greșeli au fost făcute, etc.

Gândurile înfricoșătoare despre jefuitul casei, incendii și alte pierderi semnificative însoțesc aceste frici, formând o parte a ideii obsesive. Unele gânduri obsesive sunt legate de accidente sau evenimente nefericite care ar putea să se întâmple dacă persoana respectivă nu repetă anumite obiceiuri sau gânduri superstițioase, iar altele pot fi de natură distructivă, fiind impulsionate de dorința arzătoare de a provoca dureri altei persoane.

Obsesiile sunt de diferite forme. Majoritatea persoanelor sunt îngrijorate de multele idei, gânduri, imagini sau impulsuri care stau la baza temerilor obsesive. În timp ce pentru oamenii obișnuiți cele mai mari îngrijorări sunt SIDA, alte boli incurabile sau degradarea mediului, pentru  cei care suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă, impulsul este să exagereze în privința riscului anumitor probleme minore, lucru ce îi face să practice anumite obiceiuri obsesive pentru a scăpa de îngrijorări.

Ce sunt compulsiile?

Compulsiile, denumite și ritualuri, sunt de obicei acțiuni ce se repetă, dar uneori sunt tipare de gândire ce sunt efectuate pentru a înlătura o obsesie tulburătoare. Ritualurile sunt practicate conform unor reguli clare sau într-o manieră rigidă și sunt excesive. Persoana recunoaște că aceste ritualuri nu sunt rezonabile, dar se simte incapabilă în a le controla. În majoritatea cazurilor compulsiile sunt strâns legate de tipul obsesiei față de care se încearcă tratarea sau chiar prevenirea. Deoarece compulsiile reduc temporar nivelul disconfortului, ritualurile intră în sfera obișnuinței, iar persoanele ce suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă au adesea dificultăți în a le controla, ajungându-se până în punctul în care acestea interferează cu viața și funcționarea persoanei la școală, acasă sau la locul de muncă.

Exemple de compulsii:

  • Spălatul mâinilor, dușul sau curățarea în exces pentru a îndepărta „contaminările”

  • Verificări multiple pentru a preveni temutele pericole cum ar fi: jaful, incendiul, pierderea lucrurilor importante

  • Repetarea unor obiceiuri sau a unor gânduri pentru a evita întâmplarea unor catastrofe: aranjarea într-o anumită poziție a lucrurilor înainte de a începe activitatea sau nevoia de a auzi în repetate rânduri cum că pericolele „iminente” nu au cum să se întâmple.

Unele compulsii sunt efectuate doar la nivel mintal, fără manifestări de comportament. Exemplele includ rugăciunea pentru a alunga vina legată de un gând nedorit sau repetarea unor imagini sau fraze în minte pentru a preveni „o catastrofă”.

Caracteristici comune

Cei care suferă de obsesii și compulsii au variații majore ale caracteristicilor de personalitate, circumstanțelor vieții și ale gradului de perturbare cauzate de aceste simptome, cu toate că este dificil de trasat o concluzie cu privire la obsesiile lor. Unii cercetători au sugerat că persoanele ce suferă de TOC au avut parte, în copilărie, de o creștere etică și perfecționistă și că acestea tind să evite greșelile mai mult decât persoanele ce nu devin atât de anxioase.

Majoritatea celor ce suferă de TOC par a supraestima riscul implicat în preocupările lor obsesive, iar unii aleg să nu-și asume nici un fel de risc. Alte persoane pun la îndoială capacitatea lor de a lua deciziile corecte și adesea apelează la cei din jur pentru reasigurări. Pe de altă parte, multe persoane nu prezintă aceste trăsături și par a avea o viață socială și profesională destul de normală.

Tratamentul

Cea mai răspândită și acceptată metodă de tratament este psihoterapia cognitiv comportamentală, în care se folosesc proceduri cunoscute drept „Expunerea și prevenirea răspunsului (ritualului)”. Prin această metodă de tratament, psihologul ajută pacientul să realizeze o listă cu temerile obsesive, situațiile evitate, gândurile ocolite și o listă cu toate ritualurile compulsive. Apoi lista este aranjată în conformitate cu disconfortul trăit. În continuarea tratamentului, psihologul confruntă pacientul cu situațiile ce declanșează anumite anxietăți pentru o perioadă îndelungată de timp. Cu această expunere îndelungată, fără angajarea ritualurilor specifice, nivelul anxietății începe să se micșoreze de la sine. Pe parcursul terapiei, pacientul este supus să facă față celor mai dificile situații până când toți factorii temerii înscriși pe listă se diminuează și nu mai provoacă nici un fel de discomfort.

E important de subliniat faptul că relația ce se formează între pacient și psiholog contribuie mult în procesul terapeutic, deoarece în unele etape ale tratamentului pacientul se confruntă, alături de psiholog, și cu anumiți factori externi, cum ar fi: restaurantele, toaletele publice, piețele, etc.). În unele cazuri expunerea poate fi doar la nivel de imaginație, în care persoana respectivă se vizualizează trecând pas cu pas prin situația special creată pentru a declanșa frica obsesivă.

În anumite terapii, compulsiile sunt reduse gradual: în timp ce persoana este expusă la fiecare situație înfricoșătoare, este îndemnată să nu practice niciun ritual compulsiv după expunere. Psihoterapeutul nu folosește forța ci se bazează pe motivația pacientului de a îmbunătăți și a depăși supunerea în fața ritualurilor. Cercetările efectuate pe expunere și prevenție ritualică au arătat că în jur de 65 – 75 % din cei care sunt tratați prin aceste metode au arătat îmbunătățiri semnificative care s-au păstrat ani de-a lungul.

Tratamentul medicamentos

Deși au fost încercate multe medicamente pentru tratarea tulburării obsesiv-compulsive, cercetările arată că doar anumite medicamente, ce produc schimbări sistemului serotoninergic, au cel mai mare succes în a reduce din obsesii și compulsii. Tratamentul cu medicamente pare a fi o soluție viabilă pentru persoanele ce suferă de TOC, însă în momentul în care medicamentația este întreruptă, procentajul recidivei este destul de mare. De aceea specialiștii recomandă ca acest tip de tratament să fie combinat cu terapia cognitiv comportamentală pentru obținerea unor rezultate stabile.

Psiholog Ana Moldovan

Leave a Reply