Stres post traumatic

  • 9 mins read

Cu toții trecem prin experiențe cu încărcătură emoțională puternică, însă există și o serie de momente extrem de stresante care se numesc traume sau experiențe traumatizante. Persoanele care au fost în mod direct influențate de unele tragedii sau evenimente devastatoare, în calitate de supraviețuitori, salvatori, victime sau martori oculari, pot suferi de pe urma efectelor traumei trăite.

Lucrurile ce transformă o experiență într-o traumă sunt îngrozirea, neajutorarea, frica, accidentele grave, amenințările cu moartea sau leziunile psihologice, dar și postura de martor la suferințele altora poate afecta unele persoane, cauzându-le traume psihice. Atât în timpul, cât și în urma expunerii la astfel de trăiri, este de așteptat să rezulte o reacție emoțională profundă. În general, oamenii trec în mod diferit peste astfel de episoade, însă există o serie de strategii comune de a face față acestor situații, ce sunt asociate cu ajustarea post-traumatică. De exemplu, este indicat să se caute alinare în brațele celor dragi și ca persoanele ce trec prin astfel de experiențe să se angajeze în diverse activități de relaxare (ex. reprize de somn, plimbări, momente de liniște și meditare). Un alt lucru ce nu trebuie neglijat, conform zicalei vechi, este că „timpul vindecă toate rănile”, iar frica intensă, anxietatea și durerea rememorării lucrurilor îngrozitoare vor descrește gradual în intensitate odată cu trecerea timpului. În mod surprinzător, majoritatea persoanelor reușesc, împreună cu psihologul, să treacă peste traumele avute și, în aproximativ o lună, revin la vechea rutină.

Însă doar un mic procentaj din rândul persoanelor care trec prin anumite traume ajung să sufere emoțional sau psihic de tulburări acute de stres. Semnalmentele acestei afecțiuni se manifestă, de regulă, în prima lună de la evenimentul declanșator. Tulburarea de stres post-traumatic este posibil să survină în cazul problemelor ce persistă sau se agravează după aproximativ o lună de la experiență trăita.

Ce este tulburarea de stres post-traumatic ?

Tulburarea de stres post-traumatic reprezintă setul semnificativ de simptome neplăcute sau probleme legate de expunerea în fața unei traume, care persista mai multe săptămâni sau luni după petrecerea evenimentului. În continuare vom prezenta cele mai comune simptome ale tulburării de stres post-traumatic și trebuie reținut faptul că apariția dificultăților poate duce la devierea de la parcursul normal al vieții și că, în acest caz, se recomandă apelarea unui specialist.

Retrăirea: „Amintirile mă bântuie”

Întâmplarea nefericită a mărturiei unei catastrofe face ca majoritatea persoanelor să ajungă să creadă că niciodată nu vor putea să treacă peste acel eveniment sau că o să reușească să-l șteargă din memorie. Până și cele mai vagi imagini sau alte sunete reminiscente traumei, pot întrerupe sau domina gândurile. În anumite cazuri intervine deja-vu-ul, senzația de repetare a acelui eveniment traumatizant. Coșmarurile strâns legate de trauma trăită sunt comune și însoțesc o serie de sentimente precum frica, tensiunea sau anxietatea, ce duc la creșterea pulsului, palpitații ale inimii, atacuri de panică și transpirație excesivă.

Eschivarea: „Nu pot să fiu în preajma lucrurilor ce îmi amintesc de ceea ce s-a întâmplat”

Teama de a fi în sau pe lângă lucrurile ce declanșează amintirea unui eveniment traumatic (de ex.: a fi în preajma unor anumiți oameni sau în anumite locuri) poate duce la fenomenul denumit generic „ținut în casă”. Mai mult de atât, în timp ce unii încearcă să evite situațiile ce le-ar aminti de trauma, alții încearcă să evite gândurile și trăirile legate de evenimentele traumatizante. Unele persoane nici măcar nu pot urmări știrile ce descriu acel eveniment. Acest tip de comportament nu conduce la un sentiment de ușurare, ci dimpotrivă, poate spori senzațiile de frică, mâhnire, izolare sau furie.

Trauma implică, în general, pierderea de vieți omenești: a părinților, a soțului, a copilului, a colegului de muncă sau a prietenului – sau pierderea siguranței zilei de mâine. Durerea sau supărarea cauzate de pierderea persoanei dragi pot fi într-atât de copleșitoare și dificil de discutat, încât persoana respectivă poate ajunge să nu mai simtă emoțiile la intensitatea normală. Cei care trec printr-o traumă se simt vinovați că nu au sentimente  pe care cred ei că „ar trebui” să le aibă, că nu simt tristețe sau compasiune pentru cei care au murit, etc. Acest sentiment de vinovăție, împreună cu „amorțeala” afectivă, poate duce la izolare și întreruperea oricărui contact cu societatea.

Un alt mod al persoanelor traumatizate de a evita anxietatea este numit disociere. Această modalitate este des întâlnită și poate fi identificată prin următorul tipar comportamental: persoanele se decuplează voit de mediul înconjurător și reușesc să nu își facă simțită prezența, să se ascundă, chiar daca sunt înconjurați de oameni, nu îi ascultă pe ceilalți și, chiar dacă sunt prezenți fizic, mintea le este în altă parte.

Hiperexcitabilitatea: „Nu mă pot liniști”

Persoanele ce au fost traumatizate, de obicei, sunt destul de neliniștite. Deși nu este foarte evident, organismul persoanelor ce au fost afectate de un eveniment traumatizant ar putea depune muncă suplimentară; pulsul inimii, tensiunea arterială și excesul de transpirație pot fi peste limitele normale. De multe ori, răspunsul la ceea ce se întâmplă în jur, ca de exemplu un zgomot ascuțit, îi poate face să tresară, un claxon le poate mări pulsul sau îi poate face să se pitească ținându-și capul între genunchi. Astfel de persoane pot deveni ultrasensibile și ușor iritabile sau pot chiar să își caute și să-și găsească un „refugiu” în alcool sau droguri.

Este absolut normal ca o persoană să fie profund afectată de o tragedie ce s-a abătut asupra sa și, în general, nu trebuie exagerată grija în privința stării psihice, însă dacă numărul de probleme continuă să crească, se recomandă consultarea unui psiholog pentru stabilirea unui diagnostic, absolut necesar în procesul de vindecare.

Importanța psihoterapiei în găsirea alinării

Psihoterapia cognitiv comportamentală poate ajuta o persoană să își găsească alinarea în multe dintre problemele descrise mai sus. Majoritatea psihologilor sunt de acord cu faptul că persoana care reușește să-și facă curaj să povestească trauma suferită e cu un pas mai aproape în a fi mai stăpână pe situație. În plus, cu cât ajutorul primit din partea psihologului survine mai repede, cu atât  cresc șansele ca problemele să fie evitate sau prevenite. Psihoterapeuții se concentrează în special pe două obiective fundamentale în tratarea pacientului: să scadă nivelul anxietății sau al hiperexcitabilității și să ajute la dezvoltarea relațiilor pacientului cu familia, prietenii sau colegii de muncă. Acest lucru se face de obicei într-un mod gradual.

Victimele traumei sunt prinse într-un cerc vicios în care memoriile și gândurile nefericitului eveniment revin, iar din cauza faptului că prima reacție este aceea de a le înăbuși, aceste persoane nu ajung să le înțeleagă și să le proceseze. În cadrul terapiei cognitiv comportamentale, persoana respectivă este asistată în procesarea memoriilor și ajutată să găsească modul în care aceste trăiri să devină tolerabile. Amintirile nu vor fi niciodată pozitive, însă ele nu vor mai provoca suferințe psihologice intense. Rolul psihologului este acela de a a-l ajuta pe pacient în a înțelege cât mai bine legătura dintre părerile pe care le are legate de eveniment și realitate. Psihologii îi învață deseori pe cei care au nevoie cum să-și refacă relațiile cu cei din familie, cu prietenii și cum să-și stăpânească furia.

Țelul final este acela de a readuce pacientul la nivelul inițial de sănătate psihologică. În unele cazuri, în funcție de gravitatea problemei, se poate recomanda și medicația, în special pentru reducerea simptomelor foarte severe de depresie sau anxietate ce pot însoți tulburarea de stres post-traumatic.

Psiholog Ana Moldovan

Leave a Reply