Anxietatea de separare părea a fi o problemă doar pentru ceilalți copii? Acum, după un sărut pe obraji și o mângâiere, copilul începe să plângă când observă că plecați de lângă el? Ce se întâmplă?
Între vârsta de 8 luni și un an, copiii trec adesea printr-o perioadă de anxietate de separare. Această tulburare, oricât de frustrantă ar fi, reprezintă un punct de reper emoțional important. Copilul începe să înțeleagă importanța părintelui – faptul că părintele nu poate fi înlocuit – și că acesta continuă să existe chiar și după ce dispare din câmpul vizual al copilului. Acest lucru poate declanșa lacrimi când părintele încearcă să plece din cameră sau un comportament „lipicios” când acesta încearcă să-și ia la revedere.
Copiii care suferă de anxietate de separare deseori sunt descriși că fiind exigenți, intruzivi și au nevoie de atenție specială. Psihologii atenționează că, de cele mai multe ori, cererile excesive devin o sursă de frustrare în procesul creșterii copilului, ducând la resentimente și conflicte în interiorul familiei. Uneori, copiii ce suferă de această tulburare sunt descriși ca fiind neobișnuit de conștiincioși, ascultători și dornici să facă pe plac celor din jur.
Cauze, incidențe și factori de risc
Pe măsură ce cresc, copiii experimentează diverse emoții care, de obicei, vin într-o ordine previzibilă. Înainte de 8 luni bebelușii sunt atât de „noi” în lume, încât au puține cunoștințe legate de lucrurile normale sau cele care ar putea fi periculoase. Astfel, experiențele noi sunt percepute ca fiind absolut normale și nu înfricoșătoare. Într-o dezvoltare normală, în această perioadă precoce, copilul ajunge să se familiarizeze și să se simtă confortabil cu mediul casnic atunci când părinții sunt prezenți. După această perioadă, când copilul ajunge să observe lipsa lucrurilor familiare, se produce sentimentul de frică declanșat de conștientizarea că ceva neobișnuit se întâmplă.
De la 8 până la 14 luni, copiii se sperie când întâlnesc persoane sau vizitează locuri noi. Când sunt separați de părinți, în special când sunt plecați de acasă, copiii se simt speriați și în nesiguranță. Anxietatea de separare face parte din dezvoltarea normală a acestei etape. Aceasta a ajutat la supraviețuirea strămoșilor și îi ajută pe copii să stăpânească mediul în care trăiesc. De obicei anxietatea de separare dispare în jurul vârstei de 2 ani, atunci când ajung să înțeleagă că părinții, chiar dacă au plecat de lângă ei, se vor întoarce mai târziu.
Lucruri pe care copilul trebuie să le înțeleagă pentru a trece peste anxietatea de separare:
- Să se simtă în siguranță în mediul casnic
- Să aibă încredere și în alți oameni în afară de părinți
- Să aibă încredere că părinții se vor întoarce
De obicei copiii trec cu succes peste această perioadă, însă există cazuri în care anxietatea de separare reapare în momente de stres. Cei mai mulți copii vor experimenta un anumit grad de anxietate de separare atunci când se vor afla în situații nefamiliare, mai ales atunci când părinții nu se vor afla lângă ei. În situația în care un copil se află în spital și trece printr-o perioadă stresantă (îmbolnăvire sau durere), acesta caută protecție, confort și siguranță în brațele părinților. Când părinții nu sunt lângă copil, acesta înfruntă suferințe supradimensionate. De aceea, psihologul recomandă ca în astfel de clipe părinții să stea alături de copil pe cât de mult posibil. Prezența fizică a părintelui poate chiar să reducă intensitatea durerii resimțită de copil.
Simptome
- Coșmaruri repetate legate de posibila separare
- Suferință excesivă în cazul separării de cel care are grija de el
- Reticențe privind mersul la școală sau în alte locuri din cauza fricii de separare
- Reticențe privind mersul la culcare fără persoana care are grijă de el
- Plângeri repetate de simptome fizice (dureri de cap, dureri de stomac, greață sau vărsături)
- Grija excesivă privind posibila pierdere sau rănire a persoanei de lângă el
- Suferință excesivă atunci când se produce separarea de cel care are grijă de el sau de mediul casnic
- Îngrijorare excesivă și persistentă la gândul că se poate rătăci
Semnalmente și teste
Nu există niciun fel de test, deoarece anxietatea de separare este normală, însă dacă aceasta persistă chiar și după vârsta de 2 ani, se recomandă contactarea unui psiholog în vederea efectuării unei evaluări pentru a se determina cauza exactă. În funcție de vârstă, copiii pot avea anumite frici în privința: animalelor, monștrilor, întunericului, hoților, răpitorilor, accidentelor de mașini, zborului cu avionul și a multor altor situații percepute de aceștia ca fiind periculoase pentru integritatea lor sau a familiei.
Tratament
Pentru cazurile obișnuite de anxietate de separare nu este nevoie de un tratament special. În cazul intervențiilor medicale suferite în timp ce copilul trece prin această etapă, ajută mult ca părinții să îi fie alături de fiecare dată când este nevoie. Când părinții nu pot fi alături, o expunere preliminară la situația ce o să urmeze poate ajuta; de exemplu: vizita la cabinetul doctorului înainte de procedură. Când copilul nu se familiarizează cu situația prin care urmează să treacă, poate să afișeze o anxietate severă de plâns, sustragere de la proceduri și implorări.
Când separarea de părinte este necesară, iar expunerea preliminară la ceea ce o să urmeze nu este posibilă, majoritatea medicilor recomandă o ușoară sedare cu medicamente a copilului, pentru a-i reduce din traumă. Explicațiile sau asigurarea copilului că totul vă fi bine și că unul dintre părinți îl va aștepta pe hol, pot ajuta copilul să treacă mai liniștit prin astfel de experiențe stresante.
Pentru copiii mai mari care nu au reușit să treacă peste anxietatea de separare din copilărie, nu se încadrează în graficul normal al dezvoltării sau au regresat sub presiunea stresului, tratamentele eficiente pot include:
- Consiliere psihologică, atât pentru părinți cât și pentru copil
- Schimbarea metodei de creștere folosită de părinți
- Medicamentele anti-anxietate
Pentru cazurile severe se recomandă ca metode de tratament:
- Educarea familiei
- Terapia de familie
- Psihoterapia individuală
