Bărbații îndrăgostiți riscă mai mult

  • 4 mins read

Când vine vorba de iubire, bărbații sunt dispuși să își asume riscuri mai mari pentru a atrage atenția femeilor. 

În trecut, strămoșii noștri se confruntau cu un mediu riscant, haotic în care erau obligați să își asume riscuri mari pentru a avea un adăpost, mâncare și parteneră sexuală. Astfel, cei care acționau într-un mod sigur, fără a se expune riscurilor, nu aveau șanse mari de supraviețuire. (Greytemeyer, Kastenmuller, Fischer)

Modul în care așa numitele „comportamente de risc” (condusul imprudent, sexul neprotejat, consumul de alcool, fumatul, consumul de droguri, sporturi extreme, stilul de viață nesănătos) au impact asupra vieții noastre psihologice, medicale, economice și sociale a fost intens studiat până acum. Totuși, nimeni nu face aceste comportamentele acestea cu scopul clar de a-și face singur rău, ci pentru a obține posibilele beneficii pe care acestea le oferă.

Autorii studiului despre care vă vorbesc astăzi analizează ideea că tendința bărbaților de a risca s-a dezvoltat datorită capacității sale de a servi unui anumit scop adaptativ, și anume, pentru a avea acces la posibilele partenere. Au analizat trei tipuri de comportamente riscante la femei și bărbați: comportament sexual riscant, jocurile de noroc și condusul imprudent. S-a demonstrat deja că există diferențe intre bărbați și femei în ceea ce privește comportamentul sexual riscant. Bărbații sunt mai predispuși să accepte sexul ocazional, sexul neprotejat și mai multe partenere decât femeile. În cazul jocurilor de noroc se știe că există diferențe intre cele doua sexe, bărbații fiind mai tentați de acestea decât femeile. 

Atunci când conducem mașina, bărbații sunt mai tentați să nu respecte regulile rutiere, să nu poarte centura sau să treacă pe culoarea galbenă a semaforului. În toate cele trei tipuri de acțiuni sau comportamente, bărbații au o inclinație mai mare spre a-și asuma riscuri într-o situație „romantică”. Femeile însă nu au arătat o dorință crescută spre a-și asuma riscuri inutile.

Concluzia acestui studiu, împreună cu cercetările anterioare, este următoarea: Bărbații au o probabilitate mai mare să riște atunci când iau decizii financiare, recreaționale, etice sau legate de sănătate în situațiile în care vor să atragă sexul opus. Femeile sunt mai înclinate spre a-și asuma riscuri în domeniile sociale din viață lor atunci când își doresc atenția unui bărbat.

Dorința de a atrage atenția unei femei pare să fie atât de puternică, încât bărbații se expun la pericole și la activități riscante (uneori fără să-și dea seama). Bineînțeles că pe termen scurt aceste acțiuni pot aduce beneficii, însă pe termen lung ar putea avea rezultate devastatoare. Sfatul autorilor, pentru cititorii de sex masculin, este să ia în considerare efectele pe termen lung atunci când sunt dispuși să facă orice pentru femeia de care sunt atrași și îndrăgostiți!

Sursa: Greitemeyer, T. et al. Romantic motives and risk-taking: an evolutionary approach, Journal of Risk Research

Psiholog Ana Moldovan

Leave a Reply