Ți-e frică de faptul că ai putea avea o boală gravă, ori de câte ori te doare capul? Ți s-a întâmplat ca medicii să iți spună că nu ai nimic, în ciuda faptului că tu știai sigur că organismul tău este bolnav?
Cunoscută și ca ipohondrie, hipocondria este o frică permanentă de îmbolnăvire iar studiile recente indică hipocondria ca fiind o tulburare de anxietate (îngrijorări, teamă, frică referitoare sau legate de propria sănătate). Persoanele care suferă de această tulburare au tendința de a interpreta orice semnal normal venit din partea corpului drept unul de boală și se îngrijorează în mod excesiv că ar putea contacta una.
Hipocondria este considerată a fi o tulburare psihosomatică, însemnând o condiție psihologică ale cărei simptome sunt fizice. Media contribuie, adeseori, la apariția acesteia, prin portretizarea incorectă a bolilor, multe persoane autodiagnosticându-se cu ajutorul internetului, televizorului sau al revistelor. Există o anxietate crescută față de posibilitatea de a se îmbolnăvi sau de prezența bolii. De aceea, hipocondrii își explică apariția unor simptome fizice prin boli dintre cele mai grave.
Un hipocondric va fi convins că o simplă durere de cap este cauzată de existența unei tumori pe creier. Hipocondria poate apărea în orice moment al vieții dar cel mai frecvent tulburarea apare în prima parte a vârstei adulte și va afecta atât femeile cât și bărbații în mod egal.
Simptomele hipocondriei
Această afecțiune psihologică face ca și cel mai mic sunet produs de către organism să fie interpretat într-o manieră gravă și persistă chiar și după ce medicul asigură persoana respectivă că nu este vorba despre vreo boală.
Atunci când o persoană suferă de o condiție medicală, există, adeseori, și consecințe de ordin psihologic. În același mod, fluctuațiile afective cauzate de hipocondrie se pot manifesta și sub formă fizică, în ciuda faptului că medicii nu reușesc să pună nici un diagnostic.
Cele mai comune simptome fizice ale hipocondriei sunt durerile, amețeala, febra sau transpirația abundentă, diareea și mâncărimile. Aceste simptome sunt reale, însă cauza lor nu este una fizică, ci una psihologică. Este posibil că cei care suferă de această tulburare să se simtă neînțeleși de către medici și, astfel, să dezvolte o frustrare față de eșecul acestora în încercarea de a le pune un diagnostic. Ei vor căuta un alt medic care să le confirme temerile cu privire la starea de sănătate.
Care sunt cauzele hipocondriei?
Trecerea printr-o perioadă de boală cronică poate contribui la dezvoltarea hipocondriei. Statisticile care vorbesc despre anumite boli dau hipocondriacului impresia că este mai probabil ca și el să le dezvolte. O simplă sugestie medicală poate aduce, adeseori, persoana hipocondra într-o stare de exagerare a posibilităților.
Există studii care implică o îngrijire prea protectiva în copilărie ca și potențială cauză a dezvoltării hipocondriei. Este des întâlnită situația în care hipocondrii provin din familii în care au existat cazuri medicale grave. Aceștia cred că suferă de aceeași condiție care a cauzat suferință rudei lor.
Cercetările au arătat că nu există o transmitere pe cale genetică în cazurile de hipocondrie, însă, s-a arătat o corelație intre anxietate și această boală, în ceea ce privește cazurile din familii. Acestea sunt câteva aspecte care pot duce la apariția hipocondriei, cauza exactă nu este încă cunoscută.
Cum se tratează hipocondria?
Când apar simptomele este recomandată evaluarea stării de sănătate de către un medic. În cazul în care medicul nu găsește cauze fiziologice care ar putea explica simptomele prezentate de către pacient este recomandat ca acesta să fie îndrumat înspre un medic psihiatru sau un psiholog deoarece acești specialiști sunt instruiți pentru a diagnostica și trata bolile psihice.
Psihiatrul sau psihologul va face o evaluare psihologică în urma căreia se va determina problema existentă și cauzele acesteia. Obiectivul principal al tratamentului este acela de a ajuta pacienții să trăiască și să funcționeze normal chiar dacă unele simptome nu dispar în totalitate.
Psihoterapia poate poate fi de ajutor în schimbarea modului de a percepe simptomele și poate elimina comportamentul care favorizează apariția acestora. Prin terapia cognitiv comportamentală, se încearcă ajutarea hipocondrului să găsească modalitățile potrivite de depășire a anxietății provocate de către această tulburare. Studiile recente au arătat că aceasta poate fi depășită fie prin psihoterapie, fie prin tratarea cu inhibatori de serotonină, pe cale psihiatrică.
Terapia cognitiv comportamentală ajută persoana să facă față celorlalte simptome psihice, dar și îngrijorărilor privind boala, cercetările demonstrând că aceasta poate reduce și frecvența și intensitatea simptomelor fizice care pot apărea.
