Dislexia este definită că fiind o tulburare de citire care este produsă de incapacitatea creierului de a recunoaște sau procesa anumite simboluri. Această tulburare este destul de des întâlnită în rândul copiilor ce prezintă o inteligență normală și din această cauză poate rămâne nediagnosticată ani la rândul, fiind depistată ulterior, în adolescență. Psihologii consideră că diagnosticarea timpurie a tulburării duce la obținerea de rezultate foarte bune în urma tratamentului.
Simptome
Persoana ce suferă de dislexie poate întâmpina dificultăți de rimă și separare a sunetelor ce alcătuiesc cuvintele vorbite, caracteristici importante în procesul deslușirii cititului. Abilitățile timpurii de citire ale unui copil se bazează pe recunoașterea cuvintelor și implică capacitatea de separare a sunetelor din cuvinte și potrivirea acestora cu litere sau grupuri de litere.
Simptomele dislexiei pot fi greu de remarcat în perioada premergătoare înscrierii copilului la școală, dar unele indicii timpurii pot indica problema. De obicei, când copilul ajunge la vârstă școlarizării, primele semnalmente sunt observate de către învățător, în special când copilul încearcă să învețe să citească.
Simptome în perioada preșcolarizării:
- Dezvoltarea târzie a limbajului (vorbitului)
- Dificultăți în a învăța noi cuvinte
- Dificultăți privind versificația
Simptome în perioada școlarizării:
Odată ce copilul ajunge la vârsta școlarizării, simptomele dislexiei sunt mai ușor de observat:
- Nivelul de citire al copilului este mult sub nivelul normal atribuit vârstei
- Apariția problemelor privind prelucrarea și înțelegerea lucrurilor auzite
- Dificultăți în a înțelege instrucțiunile rapide
- Dificultăți în a urmări mai mult de un singur lucru odată
- Dificultăți în a observa (ocazional, în a auzi) asemănări și diferențe între litere sau cuvinte
- Incapacitatea de a emite pronunția unui cuvânt nefamiliar
- Încurcarea literelor intre ele (inversarea ordinii literelor), de exemplu: b cu d – această problemă este întâlnită la majoritatea copiilor, însă poate fi mai accentuată în rândul copiilor dislexici
- Dificultăți în a silabisi
- Capacitate redusă de a învăța o limbă străină
Simptome în rândul adolescenților și adulților:
Simptomele dislexiei în rândul acestor categorii sunt asemănătoare cu cele ale copiilor, însă psihologii recomandă că intervențiile să fie făcute cât mai devreme pentru obținerea unui rezultat satisfăcător în tratarea acestei tulburări.
- Dificultăți de citire
- Dificultăți în a înțelege glumele sau expresiile
- Citire cu voce tare
- Dificultăți de organizare a timpului
- Dificultăți de rezumare a unor povestiri
- Dificultăți în a învăța o limbă străină
- Dificultăți de memorare
Cauze
Dislexia a fost conectată de anumite gene care controlează modul în care creierul se dezvoltă. Se pare că este o boală moștenită, ce rulează în rândul familiei. Persoanele ce suferă de dislexie tind să fie creative, iar în majoritatea cazurilor își dezvoltă anumite abilități ce îi ajută la compensarea dificultății înțelegerii și citirii unor cuvinte sau propoziții. De obicei, persoanele ce suferă de dislexie găsesc metode inedite de rezolvare a problemelor.
Complicații
Dislexia poate să conducă la anumite dificultăți, printre care:
- Probleme cu învățatul: din cauză că cititul reprezintă o abilitate de bază în școală, un copil ce suferă de dislexie are un dezavantaj major pe aproximativ tot parcursul școlar și ar putea să aibă probleme în a ține pasul cu ceilalți copii.
- Probleme sociale: lăsată netratată, dislexia poate duce, conform psihologilor, la scăderea respectului de sine, probleme comportamentale, agresivitate și izolare față de prieteni, părinți, profesori.
- Probleme ca adulți: Incapacitatea de a citi sau de a înțelege poate împiedica progresul la adevăratul potențial și poate avea consecințe pe termen lung privind educația, viața socială și financiară.
Copiii ce suferă de dislexie prezintă un risc ridicat de a suferi și de tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție sau ADHD, ce poate provoca dificultăți de atenție, hiperactivitate și comportament impulsiv, lucruri ce fac ca dislexia să fie mai greu de tratat. Psihoterapia este cea mai eficace metodă recomandată în aceste cazuri.
Teste și diagnostic
Nu există un test specific pe baza căruia să se poate diagnostica dislexia, însă există anumite proceduri ce ajută la determinarea diagnosticului.
- Participarea la un set de întrebări: Întrebările sunt puse pentru a determina cu exactitate modul de dezvoltare a copilului, educația și istoricul medical.
- Chestionar: Medicul poate supune copilul, familia sau profesorii unui set de întrebări cu ajutorul cărora să stabilească abilitățile de citire și limbaj.
- Evaluare psihologică: Psihologul, prin intermediul întrebărilor, încearcă să determine starea psihologică a copilului și dacă problemele sociale, anxietatea sau depresia limitează capacitățile mintale ale acestuia.
Suportul moral și depășirea problemei
În rândul copiilor ce suferă de dislexie, sprijinul emoțional și moral privind realizarea activităților ce nu implică cititul este important și poate fi de forma:
- Susținere morală – problemele legate de citit pot scădea stima de sine a copilului și de aceea trebuie să-i fie împărtășite sentimentele de iubire și apreciere.
- Acceptarea problemei – ideal ar fi că părinții să poate discuta deschis cu copiii și să le explice despre tulburarea de care suferă. Psihologii susțin că, cu cât copilul înțelege mai mult despre această boală, cu atât va face față mai ușor încercărilor dificile.
- Dezvoltarea mediului propice de studiu – copilul trebuie să dispună de un spațiu curat, bine organizat și timp bine stabilit pentru studiul efectuat acasă.
- Păstrarea unei relații strânse cu profesorii de la școală.
Tratament
Nu există nici o metodă prin care anomaliile cerebrale ce cauzează dislexia să poată fi tratate sau corectate. Această boală nu poate fi combătută prin medicamentație, ci doar prin educație, iar cu cât se intervine mai devreme, cu atât mai bine. Fiecare persoană dislexică este diferită, astfel că strategia de abordare și planul de tratament diferă de la caz la caz. Rolul psihologului este important în diagnosticarea tulburării și în stabilirea, împreună cu profesorii, a unui plan educațional individual.
Pentru copiii dislexici rolul părinților este esențial. Cu cât aceștia sesizează tulburarea mai devreme (la grădiniță sau în clasa întâi) și apelează la ajutor profesionist, cu atât copilul are șanse mai mari de a-și îmbunătăți cititul și de a reuși să treacă prin școală fără probleme.
