Demența este un declin al capacității mentale care afectează memoria, gândirea, rezolvarea problemelor, concentrarea sau modul de percepție a lucrurilor din jur. Demența apare în urma distrugerii celulelor creierului sau în urma deteriorării anumitor părți ale acestuia care se ocupă cu procesele de gândire. Unele forme ale demenței, cum ar fi Alzheimer-ul, sunt degenerative, iar psihoterapeuții sunt de părere că situația se înrăutățește odată trecerea anilor, în timp ce alte forme, cum ar fi demența vasculară, ar putea fi non-degenerative și nu s-ar agrava pe parcurs.
Persoanele ce suferă de demență pot fi confuze, unii devin, de asemenea, agitați sau afișează un comportament repetitiv. Aceste lucruri pot fi dureroase atât pentru persoana suferindă cât și pentru cei din jur, familie și prieteni. Sfatul psihologului în astfel de cazuri este că ajutorul specializat ușurează trecerea peste astfel de momente. Unele persoane cu demență pot dezvolta și alte probleme, cum ar fi depresie, tulburări de somn, agresivitate, comportament sexual neadecvat. Procentajele demenței variază de la femei la bărbați și de la o grupă de vârstă la alta. Demența este, aproape fără excepție, o boala strâns legată de îmbătrânire.
Ce cauzează demența?
Cele mai multe tipuri de demență sunt ireversibile (degenerative), ceea ce presupune că în creier se produc schimbări care nu pot fi oprite. Se presupune că anumite boli neurologice duc la apariția demenței. Printre acestea se numără:
- Boala Huntington
- Scleroza multiplă
- Infecții care afectează creierul, cum ar fi HIV/SIDA sau boala Lyme
- Boala Pick
- Paralizia supranucleară progresivă
Alte probleme medicale pot duce la înrăutățirea acestei boli
- Anemia
- Tumorile cerebrale
- Infecțiile cronice
- Intoxicațiile survenite de la alte medicamente
- Depresia severă
- Deficitul de vitamine
- Bolile tiroidiene
Sunt recomandate următoarele teste și proceduri
- Nivelul Vitaminei B12
- Nivelul de amoniac în sânge
- Analiza gazelor în sângele arterial
- Lichidul cefalorahidian
- Electroencefalograma
- Analize toxicologice
- Tomografii
- RMN la nivelul capului
- Analize urinare
Cea mai comună formă de demență este boala Alzheimer. Nu se cunosc factorii declanșatori ai bolii, dar se știe că îmbătrânirea este principalul factor. Al doilea cel mai frecvent tip de demență este demența vasculară sau multi-infarctul, care e cauzat de mini accidente vascular-cerebrale care contractă fluxul de sânge și oxigen din creier.
Simptome
Simptomele demenței includ dificultăți în multe zone ale funcționarii mintale, printre care:
- Vorbitul
- Memoria
- Percepția
- Comportamentul emoțional și personalitatea
- Abilitățile cognitive (calcule matematice, gândire abstractă sau judecata)
Demența se manifestă pentru prima oara sub formă de pierdere sau uitare a unor amintiri. Tulburarea cognitivă ușoară (TCU) reprezintă puntea dintre uitările firești datorate vârstei înaintate și dezvoltarea demenței. Persoanele ce suferă de TCU au ușoare probleme cu gândirea și memoria, însă acestea nu interferează cu activitățile zilnice. Nu toți cei care au TCU ajung să sufere de demență.
Simptomele TCU:
- Dificultatea efectuării a mai mult de o sarcină deodată
- Dificultate în a rezolva probleme sau în a lua decizii.
- Uitarea evenimentelor sau a discuțiilor recente
- Durata prelungită în rezolvarea unor probleme mintale mai dificile.
Primele simptome ale demenței pot fi:
- Dificultăți în efectuarea unor sarcini ce înainte erau ușoare, iar acum necesită mai mult timp de gândire
- Rătăcirea pe trasee familiare
- Probleme cu vorbitul, cum ar fi identificarea denumirilor unor obiecte familiare
- Pierderea interesului asupra lucrurilor ce odinioară erau interesante
- Pierderea lucrurilor personale
- Schimbări personale și diminuarea abilitaților sociale, ce pot cauza comportamente inadecvate
Odată cu înrăutățirea demenței simptomele sunt din ce în ce mai evidente și interferează cu abilitatea de a avea grija de propria persoană. Aceste simptome includ:
- Schimbări de tipar ale somnului, treziri dese în timpul nopții
- Dificultăți în practicarea lucrurilor de rutină: prepararea mâncării, alegerea corespunzătoare a hainelor sau condusul
- Uitarea detaliilor unor evenimente recente
- Uitarea amintirilor ce aparțin propriilor trăiri
- Apariția halucinațiilor, a comportamentului agresiv sau a impulsivității
- Judecata precară și pierderea abilitații de a recunoaște un pericol
- Folosirea incorectă a cuvintelor, pronunțarea greșită a acestora și vorbire confuză
- Retragerea din viața socială.
Persoanele ce suferă de demență în formă agravantă nu mai pot:
- Efectua activități simple: trăitul de unul singur, mâncatul, îmbrăcatul și spălatul
- Să-și recunoască propria familie
- Să înțeleagă limba
Există tratament?
Din păcate, majoritatea tipurilor de demență nu pot fi tratate, excepție făcând tipurile ce sunt atribuite deficitului de vitamine (caz ce poate fi tratat cu suplimente) sau accidentelor survenite la cap (ce pot fi tratate chirurgical).
Există unele tratamente psihologice și medicamentoase ce pot ajuta oamenii aflați în stadii incipiente de demență, însă este foarte important, pentru obținerea unei evaluări corecte, ca pacientul să meargă cât mai repede posibil la un psiholog. Unele schimbări ale stilului de viață sunt catalogate ca fiind ajutătoare în prevenirea demenței. Printre acestea se încadrează: adoptarea unei diete sănătoase, exercițiile fizice, păstrarea activă a minții prin completarea integramelor, practicarea puzzle-urilor sau a jocurilor pe calculator. Unele medicamente pot întârzia progresia bolii în cazul persoanelor ce suferă de demență ușoară sau moderată. Cercetările actuale sunt în căutarea unor tratamente medicamentoase în care sunt folosiți anti-oxidanți, terapia cu celule stem neuronale și vaccinuri, pentru a opri acumularea de plăci în creier (un semn distinctiv al bolii Alzheimer).
Tratamentul prin terapia cognitiv comportamentală poate ajuta în cazul persoanelor cu demență ușoară până la moderată. Acest tip de psihoterapie menține funcțiile mintale, iar meloterapia, aromoterapia și terapia prin reminiscență pot fi de mare ajutor în stabilizarea pacientului. Adaptarea la mediul înconjurător ajută pacientul ce suferă de demență să facă față vieții de zi cu zi. De exemplu, unele persoane pot avea dificultăți în a distinge anumite culori și probleme cu percepția lucrurilor în general. Abilitatea persoanelor ce suferă de demență de se hrăni și îngriji singure și independența generală ține de gradul de adaptare la mediul domestic.
Demența și depresia
Relația dintre demență și depresie este una complicată. Simptomele demenței și ale depresiei – incluzând retragerea din activitățile sociale și apatia generală – sunt foarte similare. O persoană în vârstă ce suferă de depresie severă poate fi uneori greșit diagnosticată ca suferind de demență.
